Viața mea de zi cu zi o trăiesc aici, într-un colț din România.

M-am născut aici, am crescut, am învățat să vorbesc românește și să simt românește. Ori de câte ori merg dincolo de graniță, simt la un moment dat, dorul de casă, de România. Nu este ceva concret, un dor de ceva anume, este acel dor. Atunci îmi dau seama că aparțin și că mă voi reîntoarce mereu în locul care, m-a făcut omul de azi.

Libertatea și unitatea au fost plătite cu un preț prea scump! Aduc un gând de recunoștință eroilor căzuți la datorie în ’89. Să păstrăm un moment de reculegere pentru ei și apoi să ne bucurăm. Să ne bucurăm pentru orizonturile ce ni s-au deschis din 1990 încoace, de posibilitățile pe care le avem azi și pe care ni le putem crea și să avem speranță de mai bine. Îmi doresc ca acum, în zi de sărbătoare, să fim optimiști și încrezători în viitor.

Suntem un popor de oameni vrednici și omenoși! Îmi aduc aminte cu drag de momentele când colindam satele uitate, din Munții Apuseni. Așa de multă căldură am simțit din partea bătrâneilor, care m-au primit în casele lor cu brațele deschise și mi-au oferit o masă caldă. Nu au cerut nimic în schimb, poate doar o vorbă bună și un zâmbet.

Aceea e România reală, autentică! O poți citi pe chipurile acestor oameni simplii și frumoși, trecuți de vreme, dar curați în suflet. Închin un pahar de vin pentru ei și sper să mă întorc repede la bunica Voichița și moșul ei.

Pe final vă las cu un moment artistic special, care se potrivește foarte bine cu ziua de azi-

La mulți ani România, la mulți ani tuturor!

Pe curând,

Eliza A.