Salutare tuturor,
Cred despre mine că sunt o persoană organizată. Am o agendă în care îmi planific toate întâlnirile și evenimentele la care particip, îmi notez lucrurile importante, în special cele legate de muncă. Țin și un jurnal, în care scriu din când în când gânduri, momente frumoase, concluzii la care ajung și citate care mă inspiră.
Am fost cea mai fericită când, parcurgând zilele trecute postările noi de pe Facebook am dat peste o reclamă la o agendă puțin altfel. Se numește Agenda GoDo și o voi eticheta drept cea mai revoluționară! La prima vedere pare un caiet gros, frumos colorat pe care abia aștepți să îl răsfoiești și să vezi ce este înăuntru.
În interior găsești așa de multe lucruri încât rămâi foarte încântat și ai zâmbetul larg pe buze. Citate motivaționale, organizarea perfectă a zilei, atât pe partea profesională cât și a timpului liber, o secțiune pentru crearea de liste și cel mai important element – Stickerele, care fac agenda GoDo una mai interesantă și creativă.
Este ideală pentru mine. Nu mai trebuie să las pagini goale, să le irosesc cum se întâmpla în vechile agende datate. Nu! În agenda GoDo totul este simplu de organizat, foarte eficient și util.
Încă o chestie despre care trebuie să vă zic neapărat e că jos, la finalul fiecărei pagini, există și o secțiune pentru hidratarea zilnică, ceea ce e o super idee. Să nu uităm să bem cantitatea de lichide necesară de peste zi pentru a rămâne energici și sănătoși, iar pentru asta doar deschidem agenda și vedem câte pahare de apă au mai rămas de bifat în ziua respectivă.
Citatele din agendă sunt un ajutor real în a te motiva și a te inspira în dezvoltarea profesională și personală. Cel puțin la mine funcționează.
Abia aștept să mă joc cu stickerele! Le voi folosi la realizarea unor proiecte, la planificarea călătoriilor, în organizarea de evenimente sau pentru reminder-uri.
It will be great!
Mai sunt și lucruri pe care te las să le descoperi singur. Comandă și tu agenta GoDo aici – http://godo.ro/ . Prețul este unul foarte rezonabil, având în vedere multitudinea beneficiilor ei.
Ți-o recomand cu multă căldură!❤
Pe curând,
Eliza A.
Pingback: Ce ți-a adus Moș Nicolae? + Giveaway – Eliza A.-beauty blog