Bună dragilor,
Anul trecut a fost pentru prima oară când am mers într-un centru de transfuzii și am donat sânge. Am simțit să o fac pentru o persoană dragă, care avea mare nevoie la acel moment de un astfel de gest. Avusese o operație complicată și trebuia să fim pregătiți pentru orice. Dar totul a mers bine!
Sigur, am avut emoții, nu mai donasem sânge până atunci, și îmi era frică să nu îmi fie rău. Este bine de știut ca înainte să donăm, să luăm un mic dejun copios. Donarea este un act de binefacere pentru o persoană la nevoie și este sănătoasă pentru cel care donează. Nu cunoșteam prea multe pe acest subiect și am început să mă documentez. Există câteva criterii pentru a face acest gest, dar în principiu, dacă ești o persoană sănătoasă și ai o greutate de peste 50 kg o poți face.
Citind articole pe această temă, a donării de sânge, am aflat că sunt foarte puține persoane care fac acest lucru în România, un procent de 2% din populație, mult sub media celorlalte țări europene, care este undeva la 6 %. Nu știu de ce oamenii nu o fac, poate pentru că le este frică, poate fiindcă consideră că nu sunt remunerați destul, din lipsă de timp sau din lipsă de informație.
Nu vreau să oblig pe nimeni să o facă, dar vreau să vă dau câteva motive pentru care anul acesta mă voi întoarce într-un astfel de centru, pentru a dona din nou.
- Voi face un bine altei persoane și îmi voi face și mie bine! Multe studii arată că prin donarea de sânge scade riscul apariției bolilor cardiovasculare, a atacului cerebral sau infarct. Persoanele care donează sânge în mod regulat prezintă un risc mai scăzut de a suferi de cancer și își îmbunătățesc fluxul sanguin.
- Am parte de analize gratuite. Mai întâi aflu care este temperatura corpului, tensiunea, pulsul și nivelul de hemoglobină din sânge. După recoltare, sângele este trimis la laborator, unde se fac diferite teste, prin care primesc informații despre grupa sanguină, Rh-ul, hemoleucograma, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV și alte analize biochimice.
- Un alt motiv ar fi, și aici mă repet, nevoia de sânge pentru ceilalți. Centrul de Transfuzie Sanguină din București declară – “deocamdată nu s-a descoperit un înlocuitor al sângelui, așa că donarea este singura soluție pentru a putea face față nevoilor de sânge și elemente ale sângelui necesare terapeuticii transfuzionale. Medicii și chirurgii se bazează pe donarea de sânge pentru a efectua, în fiecare zi, o serie de intervenții care salvează viața oamenilor sau o prelungesc” .
- Primesc o zi liberă de la muncă, respectiv ziua în care donez. Pe lângă ziua liberă, am dreptul la 7 bonuri valorice care îmi vor asigura un mic coș de bunătăți din supermarket, o compensare biologică, și dreptul la o reducere 50% pe mijloacele de transport în comun. Știu, nu este mult!
- Accidentele de mașină, incendiile sau alte traume de acest gen, se întâmplă, din nefericire, în fiecare zi, iar victimele acestor dezastre au nevoie de sânge. Dacă donatorii eligibili ar dona sânge periodic, necesarul unităților de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienței unităților de sânge ar fi de domeniul trecutului. Cred că autoritățile ar trebui să motiveze mai mult oamenii să facă un act de donare, atât financiar cât și prin campanii de sensibilizare.
- Este o faptă bună, care îmi dă satisfacție și mă face să mă simt o eroină. O unitate de sânge donată reprezintă 450 ml, și această cantitate se reface cu ușurință, ca volum în 60 de minute, iar celular, în 2-3 săptămâni. Actul de donare poate fi făcut o dată la 3 luni de zile.
- Dacă mergi până pe data de 10 iulie, la centrul de transfuzii din orașul tău, poți intra în Campania Blood Network și obții reduceri la abonamentele pentru festivalul Untold și Neversea, de anul acesta. Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua „Și Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente astfel – la UNTOLD, reducerea este de 15O LEI + taxe din prețul final de 550 lei + taxe al abonamentului, la NEVERSEA, reducerea este de 195 lei+ taxe din prețul final de 420 lei + taxe al abonamentului. Intră aici pentru mai multe detalii – https://untold.com/en/blood-network
Donează pentru viață!
Pe curând,
Eliza A.
Pingback: Rezumat 2017 – Eliza A.-beauty blog