Salutare tuturor,
M-am întors după o perioadă destul de aglomerată, după o răceală și o scurtă vacanță. Odată cu trecerea timpului e tot mai greu să mă întorc la scris, dar mi-a fost dor, și vă mulțumesc celor care mi-ați trimis mesaje cu „Ce mai fac?” sau „Pe când un articol nou?”.
Este acea perioadă din an când sunt reduceri, prin majoritatea magazinelor de branduri, și m-am gândit să vă împărtășesc opinia mea, sau mai bine zis – cum fac eu shopping când sunt atâtea promoții, (după ce mă uit)!
Jeanși – Iubesc jeanșii, stilul meu este unul casual, spre smart casual și uneori business. La birou prefer să port o pereche de blugi cu o cămașă și un sacou, în detrimentul unui costum sau rochie de tip office. Cred că este cea mai bună perioadă să-ți achiziționezi cât mai multe perechi de jeanși, atât ripped, sau skinny, evazați, cât și black sau normal fit! Eu mi-am găsit câteva modele drăguțe în Zara până-n 100 Ron.
Topuri – Anul acesta am cumpărat cele mai ieftine topuri/tricouri simple de la Terranova, pe alb sau pe negru, cu 9,99 Lei. Super deal! De asemenea, tot în această perioadă merită achiziționate și piesele de lenjerie sau pijamale la prețuri cu 70% reducere.
Încălțăminte – Dacă ai un buget care îți permite să te gândești și la toamna/iarna viitoare, poți să investești într-o pereche de bocanci sau cizme la jumătate de preț sau poate chiar mai reduse, sau să îți achiziționezi acea pereche de pantofi casual care îți va prinde bine primăvara aceasta.
Accesorii – Iubesc pălăriile și mi-am găsit una neagră cu elemente bohemian la Bershka cu doar 19,99 Lei, apoi mi-am ales și o geantă de umăr roșie, înflorată, care te scoate din anonimat și dă culoare oricărei ținute. Mi-am mai cumpărat o curea lată și 2 eșarfe voluminoase pentru zilele cu vânt.
Cămașa și sacoul – De obicei port cămăși, și nu bluze, îmi place cum arată încorporate în ținută și cum se așează pe corp, și în combinație cu un sacou simplu, negru vei arăta ireproșabil. Cămășile pot fi colorate, cu dungi, cu pătrățele sau minimaliste, mai ales că în sezonul următor până târziu în vară, pot fi purtate într-o veselie, cu sau fără sacou, cu jeanși, fustă sau pantaloni eleganți. Merită investiția!
De obicei, aleg piese care pot fi purtate zi de zi sau oricum, în mai multe ocazii, și prefer să nu fie cele specifice unui anumit trend, ci acele piese care cred că vor arată bine indiferent de cum vor fi tendințele. Bineînțeles, că fără să vrem ne luăm și după tendințe, și investim uneori în astfel de piese, dar le trece repede vremea și ne trezim după, cu dulapul plin de lucruri care nu ne mai plac, sau care nu se mai poartă. Așa că, să alegem înțelept.
Prefer perioada reducerilor fiindcă consider că o mare parte din hainele de brand nu merită cumpărate în plin sezon, au prețuri mult prea piperate, exagerate, așa că aștept finalul de sezon și caut atunci hainele sau accesoriile pe care mi le doresc la un preț accesibil. Îți ia mai mult timp e adevărat până le găsești, dar merită. So why not!
Dacă ești o fashionistă convinsă atunci lucrurile stau puțin altfel, eu nu mă consider una. Îmi place să mă îmbrac bine, să am piese vestimentare în vogă, dar cu bun simț. În acest fel îmi rămân mai mulți bani pentru makeup, pentru ieșirile în oraș sau scurtele escapade cu partenerul meu.
Voi ce piese vestimentare cumpărați în perioada reducerilor?
Scrieți-mi mai jos într-un comentariu. Vă pup!
Pe curând,
Eliza A.