Meet me at the Castle

Hey ladies,

Am fost la castel, binecunoscutul castel Banffy din Bonţida. Și a fost superb!
Dar să vă povestesc de la început.
Știți că îmi place să organizez Giveaway-uri, dar se întâmplă câteodată să şi particip.
M-am înscris la unul postat pe pagina oficială Gerovital România cu bilete la EC 2022. Între timp, sincer am uitat. Trecuseră câteva zile și mă luase o durere groaznică de gât. La un moment dat îmi era greu să înghit și saliva, aveam gâtul iritat și roșu. (așa dintr-o dată m-a luat durerea, nu pot să zic că am băut rece, cu gheață sau am exagerat cu înghețata).
Oricum, au fost zile nasoale, dar între timp apare ceva nou pe pagina Gerovital Beauty cu câștigătorii, și eram pe Story la ei. Nu mi-a venit să cred, foarte rar am câștigat la Giveaways, poate de vreo 3 ori în ani de zile.
M-am bucurat ca un copil la vestea primită. Intenționam să merg la festival, măcar o zi, dar acum am câștigat un abonament pe toate zilele. Mulțumesc Gerovital!
Chestia aiurea era că nu eram într-o formă bună și mă chinuia gâtul. Mersesem între timp la doctorița de familie și mi-a dat ceva anestezic local, antiinflamator, dar nu era cazul de antibiotice.


Am zis că totuși este un semn că am primit cadou abonamentul și m-am hotărât să merg, măcar 2-3 zile.
Anul acesta EC și-a deschis porțile de miercuri, și eu eram deja cu ochii pe Stories la lumea care a mers din Day1.
Dacă nu știați, festivalul se ține pe un câmp deschis, lângă un mic lac, și lângă castel. Are zone cu multă verdeață, dar și câmpul deschis, care devine un mic orășel de distracție!
Unul din minusuri este faptul că e poziționat cam la aproximativ 30 km de centrul Cluj-Napoca, în comuna Bonţida, un pic departe de oraș, dar are și farmecul său aparte aflându-se tocmai acolo. 
M-am pornit joi, peste zi, în Day 2 spre festival. Am luat bus-ul din față de la Iulius Mall, cu bilet prioritar, ce a costat 40 Lei și am așteptat la coadă spre îmbarcare (am luat prioritar să stau la o coadă mai mică). A fost un drum lunguţ, cu multe staționări, asta pentru că multă lume mergea în zona aia, și cu mașina personală, sau taxi, și cu bus. Cred ca am făcut cam o oră și jumătate, maxim 2. (bine că era aer condiționat și muzică pe bus)
Am mers singură. Ahhh da, brățara de festival am ridicat-o cu câteva zile mai repede din Iuliu Mall de la parter. Avuseseră un stand amenajat doar pentru asta.


Am trecut rapid de security, având deja brățara, și am avut un control de rutină la geanta pe care o purtam (s-au uitat să vadă ce am cu mine). M-a întâmpinat zona cu schele unde se montează mesajul momentului (acesta se schimbă de câteva ori pe zi).
Multă lume, multe zone amenajate, multe scene, zone de relaxare, gherete cu mâncare, cu drinks, roata imensă (Royal Wheel), castelul, terase, foarte animat și frumos totul.
Creditul (nu poți plăti cu cash în interiorul festivalului) mi-l pusesem cu o zi înainte pe brățară, foarte simplu în aplicație. (te înregistrezi pe EC, și ai tot acolo, câți bani ai după fiecare tranzacție, pe ce i-ai cheltuit, hartă, programul cu ce rulează la fiecare scenă, plus notificări cu info bine de știut)
M-am plimbat pur și simplu peste tot, să văd cât mai multe zone amenajate. M-am oprit din când în când să fac poze și am găsit lângă castel barul cu vin de la Beciul Domnesc, să îmi iau prosecco, claaar!
Lângă era și Coffee Shop-ul, și o zonă de chill. Cei de la Dapino, unul din restaurantele mele preferate pe italian food, aveau o terasă imensă construită, și în față erau două Vespa super colorate.


În față la castel nu lipseau însemnele EC, unde lumea stătea la coadă, și ziua și noaptea să își facă poze. Lângă era amenajată o mică scenă cu un pian din sticlă și baloane mari albe, unde putea oricine să cânte și erau inclusiv microfoane și în aer zburau baloane de săpun, super view!
Cei de la Orange aveau o zonă cu perne confortabile și un ecran imens, un fel de cinema Outdoor, unde rulau filme. La Booha Stage, Dj-ul mixa de după-masa, și lumea se strângea la dans. M-am oprit și la cornerul cu tatuaje semipermanente de la Flashtattoos, și mi-am ales o pereche de aripi Black deasupra decolteului. Lângă tattoo era cel mai colorat și mișto stand by RetroFuture Babe. Proiectul Alinei Ceusan care a luat amploare și s-a dezvoltat frumos. O apreciez mult pentru ce face, unde a ajuns și cât de mult muncește, ambiția și curajul ei, bravoooo, chiar o admir. M-am și întâlnit cu ea, în Day 4.


Am prins un apus superb, m-am întâlnit cu tot felul de lume și m-am deconectat. Cei de la Gerovital aveau produse cu Spf și puteai să mergi să îți aplici ori de câte ori aveai nevoie.
Spre seară m-am întors și mi-am propus să revin sâmbătă și să zăbovesc mai mult. Vineri am făcut pauză și m-am mai recuperat. Făcusem ceva paşi cu o zi înainte.
Sâmbăta am pornit pe după-masă, tot din față de la Iuliu Mall, de data asta cu bilet standard de 20 Lei pe cursă, și culmea e că am ajuns mult mai repede. Șoferul a urmat un alt traseu și ne-am mișcat mai bine.
S-a plâns multă lume de timpul pierdut pe drum, dus-întors, dar din păcate așa e infrastructura. Erau persoane care au optat pentru transportul cu trenul, și am înțeles că era super ok. Și în gara din Bonţida, la sosire aștepta un bus mic care te ducea direct în festival. Plus pentru cei care sunt mai aventurieri, îți poți lua direct un cort în care să stai campat chiar în festival, dotat cu tot ce ai nevoie.
Alt minus erau cozile, cozile multe cam la orice, la vin, la bere, la cafea, la mâncare, la baie, dar normal, fiind atâția oameni.


Sâmbăta am vizitat castelul și pe interior, fusese organizat un târg de accesorii, haine, ochelari de soare, gentuțe, tot felul de chestii drăguțe ale unor designeri români.
Am prins din nou apusul, am mâncat pizza și cel mai așteptat moment a fost concertul celor de la Gorillaz. Pentru ei îmi doream să ajung la EC, în primul rând. Apoi aș fi vrut să o văd mixând pe Peggy Gou, dar din păcate anunțase cu vreo 2 zile înainte de a ajunge că a făcut Covid și a anulat toate reprezentațiile, inclusiv la EC.
Am adorat show-ul celor de la Gorillaz, am cântat, am sărit în sus și am trăit efectiv momentul. Am filmat, pozat, prea puțin. S-a încheiat undeva după miezul nopții. A fost un moment foarte fain în care vocalistul trupei, Damon Albarn a venit aproape de public și toată lumea era extaziată.


După concert m-am întors la RetroFuture Babe și era și Alina. Am povestit puțin și ne-am îmbrățișat iar apoi am luat-o spre casă. Înainte de plecare, mi-am scos bănuții rămași pe brățară la unul din punctele Credit Point. Din păcate mi-ar fi plăcut să dau o tură în roată, dar nu am avut răbdare să aștept la coada imensă. (20 lei tura) E fain să vezi Electric Castle de sus, din roata în mișcare. (am fost într-un an precedent)
Erau amenajate și locuri de joacă pentru copii și pentru toată familia, aveai ce face. Erau și baloane cu aer cald, imense, în care cred că te puteai urca, dar nu știu cât costa o plimbare.
Nu am fost în cea mai bună formă fizic, dar sunt fericită că am mers să trăiesc vibe-ul de festival la EC8.
Vă recomand și vouă, sincer, măcar o zi.
Trebuie să vă înzestrați cu răbdare, vă luați bocancii, că au fost și ani ploioşi, jachetă, că seara e răcoare și prietena, prietenul, prietenii sau chiar singur. De ce nu?


A fost safe. Erau mulți jandarmi, poliție, pompieri, ambulanțe, m-am simțit în siguranță. Și lumea era pe #GoodVibesOnly, nu am văzut nebuni, sau ‘prea agitați’.
Cei de la Lidl, au construit efectiv un market cu tot ce aveai nevoie, în festival. How cool!
Poate că am omis să vă spun unele chestii dar vă rog să îmi lăsați în secțiunea de mai jos de comentarii, întrebările voastre sau curiozitățile legate de festivalul Electric Castle.

Kisses, Ne vedem și la Untold!

Eliza A.

5 thoughts on “Meet me at the Castle

  1. Arsene ionica

    Îmi pare rău de pățania cu gatul însă mă bucur că în final ai fost la festival și teai distrat și neai împărtășit și nou cum a fost. Wow .mulțumim 💓

    Like

  2. Monea Simona

    Chiar faină experienta ta la EC… Ma bucur ca ai avut parte de ea și mersic pentru poze… Am putut vedea EC prin ochii tai ❤️💋

    Like

  3. Simona Asaftei

    Ce frumos ! Mă bucur mult pentru tine draga mea că ai fost și te-ai distrat super fain ,meritai din plin o astfel de ieșire ,dacă nu era cu gâtul era și mai bine ,dar se mai intâmplă si din astea .Nu am avut ocazia niciodată sa ajung la așa ceva ,dar chiar mi-aș dori ,poate pe viitor . Felicitări pentru acest minunat premiu ! ❤❤❤🥰

    Like

Leave a Reply to Simona Asaftei Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s